Zi frumoasă de toamnă din 2011, cu un soare care încearcă să încălzească natura. Covorul de frunze bucură privirea trecătorilor.

În faţa şcolii, ne strângem, rând pe rând, elevii clasei a IV-a B, coordonaţi de prof. înv. primar Camelia Vărzaru. Mergem astăzi în vizită la un orfelinat de fete. Deşi am mai fost la orfelinate şi în anii trecuţi, emoţiile ne încearcă şi acum.

După ce am încărcat în cele patru maşini surprizele pe care le-am pregătit pentru fete, am pornit la drum. Orfelinatul este în Râşnov, aşa că avem de mers cam o jumătate de ceas.

Odată ajunşi, păşim cu sfială în casa care găzduieşte orfelinatul. Ne privesc cu sfială unsprezece fete mai mici sau mai mari, brunete sau blonde. De altfel, nici noi nu prea ştim cum să procedăm. Învăţătoarele ne încurajează să ne aşezăm pe scaune şi să încercăm să facem cunoştinţă. Din păcate, niciunul dintre noi nu are curajul unei conversaţii.

Sfiala dispare însă cu primul joc pe care îl jucăm împreună: să schimbăm locurile la comandă, să aflăm numele copiilor de lângă noi şi să îl spunem şi celorlalţi. După câteva jocuri, am făcut cu toţii cunoştinţă. Am putut trece apoi la activitatea propriu zisă: să lucrăm „pălmuţe cu ochi”, să scriem pe ele un gând şi să facem schimb de lucrări cu ceilalţi copii. Am petrecut momente emoţionante care au trecut cu viteza unui gând frumos. Am râs, am împrumutat creioane, am împărţit foarfeci, am scris gânduri şi, mai presus de toate, am schimbat „pălmuţe” cu toţi cei care ne-au plăcut.

A fost minunat! Ne-am gândit să revenim şi să mai trăim momente plăcute împreună cu acei copiii trişti, pe chipurile cărora am reuşit să aducem zâmbetul.