Autentificare
Publicitate
| ARTA DE A FI PARINTE |
|
|
|
| Scris de scoala 25 |
| Miercuri, 23 Noiembrie 2011 10:59 |
|
În anul şcolar 2010–2011 au continuat activităţile din cadrul proiectului educaţional Arta de a fi părinte, sub forma unui parteneriat între şcoala noastră şi Grădiniţa Nr. 17 Martinică, având drept coordonatori pe prof. înv. primar Camelia Vărzaru, prof. înv. preşcolar Mihaela Şincan şi prof. psih. Luminiţa Dăian. În favoarea organizării şi desfăşurării acestui proiect am avut ca argument ideea că meseria de părinte este cea mai importantă din câte există în viaţa unui om şi, totuşi, foarte puţini dintre noi sunt instruiţi pentru ea. Dacă ar fi de ajuns să ne iubim pur şi simplu copiii, n-ar mai exista familii cu probleme. Dragostea se află pe primul loc, dar pe această temelie trebuie aşezate capacitatea de a rezolva probleme, consecvenţa, respectul reciproc, răbdarea şi ştiinţa de a fi un bun ascultător. E nevoie, deci, de mult efort ca să fii un părinte bun, dar merită. Programul de formare şi-a propus să ofere participanţilor oportunităţi pentru dezvoltarea comportamentelor de implicare activă şi constructivă în educaţia copiilor, pentru gestionarea adecvată a momentelor de criză apărute în relaţia părinte-copil, în scopul menţinerii unei atmosfere de echilibru şi unitate în familie, pentru promovarea parteneriatului grădiniţă-şcoală-familie, care să asigure unitatea influenţelor educative asupra copiilor. Dintre temele care au reţinut în mod deosebit atenţia părinţilor amintim: Tabloul psiho-comportamental al preşcolarului şi şcolarului mic, Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor, Stima de sine şi dezvoltarea ei la copii, Care este stilul meu parental?, Influenţa televizorului asupra copilului, Răsfăţul, timiditatea, comportamentE opozante, Integritatea caracterului, Ca mama nu-i mai scump nimic pe-acest pământ. Prof. înv. primar Camelia Vărzaru Prof. psiholog Luminţa Dăian |




